Niciodată nu este prea târziu să înveți! Un american a absolvit facultatea la 88 de ani

Niciodată nu este prea târziu să înveți. O dovedeşte un american de 88 de ani din New York, care a terminat abia acum facultatea de istorie pe care o abandonase în tinereţe.

„Acesta este albumul clasei, trebuia să fiu și eu aici. Vezi anul de pe copertă? 1960!”, a spus absolventul, Pat Branley.

După ce a făcut școala, Pat Branley s-a înrolat în marina americană şi şi-a servit patria timp de patru ani. La întoarcere, s-a făcut pompier și, în paralel, și-a început studiile universitare. Când în viața sa au apărut soția și copiii, bărbatul a înțeles că va trebui să renunțe la ceva.

Nu a încetat niciodată la ideea de a-şi completa studiile universitare. Așa că acum și-a luat inima în dinți și s-a întors la universitatea pe care a lăsat-o acum 60 de ani. Din cauza pandemiei, n-a putut să fie prezent la ceremonia de absolvire, ci a urmărit-o pe internet.

„Nu mă întristează faptul că la vârsta mea sunt singur și nu la ceremonia de absolvire. Sunt mulți oameni care stau acum singuri în sicrie, așa că nu mă plâng”, a menţionat absolventul, Pat Branley.

Bătrânul le-a dat un sfat tinerilor, sfat pe care l-a dat în trecut și celor patru copii ai săi.

„Nu mergeţi la facultate doar pentru a vă asigura un loc de muncă. Mergeţi ca să vă bucuraţi de timpul liber”, a afirmat absolventul, Pat Branley.


Preluat de la: Publika.md