Două titluri în doar trei zile. Vincent Kriechmayr a câștigat aurul și în proba de coborâre

Austriacul Vincent Kriechmayr face legea la Campionatul Mondial de schi alpin. Sportivul a câștigat a doua medalia de aur în doar 3 zile la competiția ce se desfășoară la Cortina d’Ampezzo, Italia. De această dată, el s-a impus în proba de coborâre după ce joi câştigase şi proba de slalom super-uriaş.

Kriechmayr a fost cronometrat cu timpul de un minut 37 de secunde și 39 sutimi. Austriacul a fost urmat de germanul Andreas Sander şi elveţianul Beat Feuz, care au obţinut argintul, respectiv bronzul.

Vincent Kriechmayr a devenit dublu campion mondial și astfel l-a egalat pe compatriotul său, Herman Maier, care s-a bucurat de un asemenea succes în 1999, dar și pe americanul Bode Miller, care a obținut performanța șase ani mai târziu.


Preluat de la: Publika.md