Cutremur în Italia. Seismul a fost resimțit în mai multe zone, iar oamenii au ieșit speriați pe străzi

Un cutremur cu magnitudinea 4,5 a fost resimţit vineri după-amiază în oraşul italian Catania, situat pe coasta de est a Siciliei, şi în regiunea limitrofă, determinându-i pe locuitori să iasă pe străzi. Temporar au fost evacuate centrele comerciale şi clădirile industriale, ca măsură de precauţie, transmite ANSA, citează digi24.ro.

Seismul nu a provocat victime sau pagube materiale, au declarat pompierii şi autorităţile de protecţie civilă, scrie Agerpres. Conexiunile feroviare locale au fost suspendate temporar pentru efectuarea verificărilor în urma seismului.

Epicentrul cutremurului a fost la 6 kilometri în largul coastelor Aci Castello, la nord de Catania, la o adâncime de aproximativ 20 de kilometri, conform Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV) din Italia.


Preluat de la: Publika.md