Cine este noul director al Spitalului Clinic Republican (FOTO)

Andrei Uncuța este noul director al Spitalului Clinic Republican. Acesta a fost prezentat astăzi colectivului instituţiei de către Ministrul Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu.

„Conștientizez responsabilitatea pe care o am în această funcție. Vă asigur că voi depune maxim efort pentru păstrarea tradițiilor, pentru dezvoltarea acestei instituții cu renume și cu un istoric foarte bogat, o instituție strategică pentru asistența medicală de sănătate publică în țară, cu un potențial enorm de resurse umane, cu baze clinice dezvoltate și vreau să vă asigur că doar împreună cu clinicile universitare, șefii de secții, colectivul, oamenii, care lucrează în acest spital, noi putem obține rezultatele pe care le dorim”, a declarat proaspătul director al spitalului.

Până în prezent, Andrei Uncuţa a exercitat funcţia de director interimar al Spitalului Clinic Republican, după ce Anatol Ciubotaru a fost destituit din această funcţie.


Preluat de la: Publika.md