Cererea mondială de petrol va înregistra în 2023 un nou record. Ar putea ajunge la 101,7 milioane de barili pe zi

Cererea mondială de petrol va înregistra în 2023 un nou record, de 101,7 milioane de barili pe zi, impulsionată de recuperarea economică din China şi de transportul aerian comercial. Estimările au fost făcute de Agenţia Internaţională a Energiei. 

În raportul lunar privind piaţa de petrol, IEA preconizează o creştere a cererii în acest an cu 1,9 milioane barili pe zi, combustibilul pentru aviaţie fiind primul motor de creştere, cu 840.000 barili/zi, în timp ce se estimează o cifră asemănătoare în ceea ce priveşte China, ca urmare a ridicării restricţiilor legate de Covid, transmite Euronews. 

Gigantul asiatic va ocupa această poziţie deoarece va „acapara” aproape jumătate din creşterea cererii, deşi amploarea recuperării economice şi a redeschiderii după Covid continuă să fie incerte.

În ceea ce priveşte Rusia, această poziţie este dată de faptul că este pe cale să vadă efectul pe termen mai lung al sancţiunilor internaţionale aplicate pentru petrolul său, în contextul unei cereri globale mai mari.

Deşi cererea mai mare poate ridica preţurile în 2023, incertitudinile legate de o încetinire a economiei pe plan internaţional şi continuarea războiului din Ucraina, creşterea capacităţii de rafinare la nivel mondial şi a rezervelor ar putea modera această creştere a preţurilor. 

În ceea ce priveşte oferta, SUA vor fi principala sursă a creşterii producţiei petroliere mondiale, împreună cu Brazilia, Canada şi Guyana, niciunul dintre aceste state nefiind membru al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol.

Autorii raportului estimează că OPEC şi aliaţii săi (OPEC+) îşi vor reduce producţia anul acesta cu 870.000 barili pe zi, în timp ce ţările din afara cartelului o vor majora cu 1,9 milioane barili pe zi.

Raportul estimează că până la finele primului trimestru Rusia se va vedea obligată să-şi diminueze producţia cu 1,6 milioane barili/zi comparativ cu nivelurile anterioare invaziei din Ucraina, în februarie 2022. Aceasta va lăsa producţia medie a Rusiei la 9,7 milioane barili/zi în 2023, cu o scădere de 1,3 milioane barili/zi anual, respectiv o reducere de 11,8%.


Preluat de la: Publika.md