Caz terifiant. Un profesor a fost găsit decapitat în apropiere de Paris

Un profesor a fost găsit decapitat în apropiere de un colegiu dintr-o suburbie a Parisului, iar la scurt timp după aceea un bărbat care avea un cuțit în mână și avea o atitudine agresivă a fost împușcat mortal de forțele de ordine. Incidentul ar fi de natură teroristă, transmite digi24.ro.

Agresorul și-ar fi revendicat actul pe Twitter, unde a postat imagini cu victima decedată. „Lui Macron, șeful necredincioșilor, ți-am executat unul dintre câini, care a îndrăznit să-l pângărească pe Mohammed”, a scris atacatorul. Contul lui a fost suspendat la scurt timp.

Incidentele au avut loc la Conflans-Sainte-Honorine (Yvelines), o suburbie a Parisului, în jurul orei locale 17:00.

Presa franceză spune că victima era profesor de istorie la un colegiu din Conflans-Sainte-Honorine și le-ar fi arătat elevilor, la un curs despre libertatea de exprimare, caricaturile controversate cu profetul Mohamed publicate de revista satirică Charlie Hebdo.

Inițial, presa franceză a scris că atacatorul ar fi părintele unui elev și că ar fi fost, de altfel, cunoscut serviciilor de poliție. Ar fi de naționalitate alegeriană și ar avea 48 de ani. Ulterior, jurnaliștii francezi au revenit asupra informațiilor și spun că atacatorul ar fi un tânăr de origine cecenă, care ar avea 18 ani. 

Trupul neînsuflețit al profesorului decapitat a fost descoperit de polițiști în timp ce urmăreau un suspect pe care îl reperaseră ca având asupra lui un cuțit de bucătărie. Suspectul a luat-o la fugă, a refuzat să se supună somațiilor și să lase arma jos, ba mai mult, a început să fie agresiv, moment în care polițiștii au tras, ulterior bărbatul fiind declarat decedat. Au fost chemați și geniștii, pentru a verifica dacă suspectul nu are asupra lui vreo bombă. Toată scena s-a petrecut la Eragny-sur-Oise (o altă suburbie a Parisului), în Val d’Oise

Magistrați ai Parchetului Național Antiterorism s-au deplasat la locul incidentului pentru a face cercetări și au decis să deschisă o anchetă pentru fapte de natură teroristă.

Incidentul are loc la trei săptămâni de la un atac cu macetă care a avut loc în fața fostului sediu al publicației Charlie Hebdo, în urma căruia două persoane au fost rănite.

Săptămânalul satiric a republicat la 2 septembrie caricaturile cu profetul Mohamed pe care le publicase inițial în 2015. Atunci, mai exact la 7 ianuarie 2015, fraţii Cherif şi Said Kouachi, islamişti radicali, au atacat redacția și au ucis 12 persoane.

Charlie Hebdo a republicat caricaturile în perspectiva deschiderii, la 10 noiembrie, a procesului complicilor autorilor atacurilor jihadiste din 7-9 ianuarie 2015.

Atacul din 25 septembrie din fața fostului sediu al Charlie Hebdo a avut loc la câteva zile după ce teroriștii Al-Qaida au amenințat jurnaliștii Charlie Hebdo, pentru că aceștia au republicat caricaturi cu profetul Mahomed. Suspectul principal al atacului este un tânăr de 18 ani, născut în Pakistan şi sosit în Franţa în 2017. El și-a asumat fapta și a spus că a fost motivată de republicarea caricaturilor.

Pe de altă parte, la începutul acestei luni, Emmanuel Macron a anunțat o lege împotriva separatismului islamic, pentru întărirea secularismului și revenirea la legile și valorile Republicii. Proiectul va fi prezentat Consiliului de miniștri în 9 decembrie, și este considerat chiar de către Macron drept cel mai radical de la 1882 încoace, mai ales în privința reformelor legate de școlarizare. Proiectul a dat naștere unor dezbateri și controverse în Franța, în condițiile în care prevede, de exemplu, că vălul va fi interzis și în companiile private, iar copiii trebuie să meargă obligatoriu la școală de la 3 ani, o măsură menită să lupte cu cetățenii francezi musulmani care își țin copiii acasă și nu permit mai ales fetelor să aibă acces la educație. 


Preluat de la: Publika.md