Carabinierii moldoveni ar putea fi trimiși în Kosovo

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pregătește un proiect, pentru a-i detașa în zona Mitrovica. Astfel, autoritatea își propune să participe la misiunile și operațiile internaționale de menținere a păcii sub mandatul ONU, să își îndeplinească angajamentele internaționale, transmite Noi.md.

„Participarea țării noastre în misiuni și operații internaționale, în mod individual, prin detașarea carabinierilor la operația internațională de menținere a păcii din Kosovo (zona Mitrovica), va contribui esențial la valorificarea capacităților și specificului forțelor de poliție cu statut militar”, potrivit MAI.

Potrivit autorității, în conformitate cu mandatul misiunii, forțele trimise de Moldova în Kosovo acționează pentru întărirea sau substituirea forțelor de poliție locale, executarea misiunilor de menținere, asigurare și restabilirea ordinii publice, desfășurarea operațiunilor polițienești de stabilizare și combatere a revoltelor în mulțime.


Preluat de la: Noi.md