Bulgaria reintroduce restricţiile în contextul creşterii alarmante a cazurilor de COVID-19

Autorităţile din Bulgaria au decis să reintroducă măsurile de restricţie în contextul creşterii alarmante a cazurilor de COVID-19, după ce zilele trecute numărul de cazuri confirmate s-a apropiat de pragul critic de 200. Astfel, stadioanele rămân din nou fără spectatori, barurile şi discotecile se vor închide, iar terasele restaurantelor sunt reduse la 50% din capacitatea lor.

Noile măsuri au fost anunţate de ministrul Sănătăţii Kiril Ananiev.

„Analiza pe care am făcut-o în ultimele 10 zile arată că numărul de purtători ai coronavirusului este în creştere şi a trecut punctul critic de 200 de persoane. După cum am promis, dacă vom atinge acest nivel de infecţie, va trebui să restabilim unele dintre măsurile folosite până acum. Această analiză a arătat că în zilele următoare nu ne aşteptăm la o scădere a numărului de noi purtători de coronavirus, poate exista chiar o tendinţă de creştere nouă”, a avertizat Ananiev.  

Cluburile de noapte, barurile şi restaurante vor fi închise. Dacă restaurantul este în aer liber, poate folosi 50% din capacitatea sa cu respectarea unei distanţe între persoane de 1,5 metri. Noile măsuri interzic, de asemenea, sărbătorile de grup, cum ar fi nunţile sau petrecerile cu peste 30 de persoane, indiferent dacă sunt în aer liber sau în interior.  

Premierul Borisov a declarat însă că doreşte să înceapă astăzi o dezbatere cu experţii despre activitatea în baruri şi în cluburile de noapte, la care se va reconsidera decizia de închidere. Declaraţia premierului vine ca urmare a protestelor care au avut loc în Bulgaria, alimentate de preşedintele Radaev, după descinderea procurorilor chiar la sediul preşedinţiei.  

La proteste nu au fost respectate măsuri de protecţie şi nici de distanţare fizică.   Vizibil nervos, premierul Boiko Borisov a comentat problema.   

„Care a fost sensul înăspririi măsurilor după ce mii de oameni au protestat aseară fără măşti şi fără distanţă. Ieri am oprit discotecile, barurile şi cluburile de noapte. Care este diferenţa dintre o discotecă şi evenimentele de masă de aseară ale preşedintelui Radev, complet provocate de el? Vom deschide baruri şi cluburi de noapte! De ce să distrug industria?”, a declarat premierul Borisov, citat de duma.bg.


Preluat de la: Publika.md