BREAKING NEWS: Cadavrul unui nou născut, găsit la o uzină de sortare a deșeurilor din Capitală

Cadavrul unui nou născut a fost descoperit astăzi la o uzină de sortare a gunoiului din Capitală. Deocamdată nu se cunosc circumstanțele în care acesta a ajuns acolo.

Potrivit poliției, bebelușul a fost găsit de către angajații uzinei, care au sunat imediat la 112. În urma examinării cadavrului, medicul legist a constatat că pruncul se afla în stare de putrefacție.

Corpul neînsuflețit al nou născutului a fost dus la Cenetrul de Medicină Legală pentru a fi stabilită cu exactitate cauza decesului. 

Poliția a deschis un dosar penal pe acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru a identifica femeia care l-a născut.

 


Preluat de la: Publika.md