Boris Gîlca, nedumerit de faptul că "abia la 100 de zile de la debutul pandemiei, autorităţile s-au lăsat convinse sa ne zică să purtam măşti de protecţie"

„Abia la 100 de zile de la debutul pandemiei, autorităţile s-au lasat convinse sa ne zică să purtam măşti de protecţie”. Mesajul îi aparţine  şefului adjunct al Direcţiei Generale Asistenţă Socială şi Sănătate, Boris Gîlca, după ce astăzi a fost înregistrat un număr record de cazuri noi de COVID-19 în ţara noastră. 

Gîlca a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook în care atenţionează că tot ce e mai greu abia urmează. În acest context, specialistul încurajează oamenii să respecte restricţiile impuse de autorităţi, precum spălatul frecvent al mâinilor, păstrarea distanţei sociale, evitarea spaţiilor închise şi a aglomeraţiei, iar copiii şi persoanele de peste 63 de ani să stea acasă. 

„Scriam pe facebook la 8 martie despre cele 4 etape de evolutie a epidemiei cu coronavirus in Europa. Ma intrebam atunci retoric ce vom avea in RM? Am zis intr-o gluma, ca noi vom avea a 5-a etapa, “moldoveneasca”. Regret ca am avut dreptate…

Abia la 100 zile de la debutul pandemiei, autoritatea pentru sanatate s-a lasat convinsa sa ne zica sa purtam cu totii masti de protectie, asta cand 94 tari in lume au impus o asemenea restrictie de la bun inceput.

Am trecut ”jubileul” de 100 zile de la primul caz COVID-19 in Republica Moldova. Astazi suntem in a 102-a zi, cu 12732 cazuri inregistrate (oficial). Si ”recordul” de noi infectari azi de 478 cazuri ne pune la perete. Conform calculelor de estimare, in fapt, numarul oficial raportat trebuie X10. Astfel, estimam la zi un numar de cca 127.000 persoane infectate in toata tara. Cifra reala este sub 5% din numarul total al populatiei, infim numar pentru a ne relaxa crezand ca am atins apogeul.

Si tot greul abia vine peste noi, peste toti, dar in special peste sistemul medical. Vom rezista, dar eforturile vor fi inimaginabile…

Oameni buni, purtati masti: masti de orice tip sunt binevenite – si medicale, si din material textil, si adaptate din elemente vestimentare. Purtati corect mastile – totdeauna si nasul, si gura deplin acoperite. Altfel nu reusim sa stabilizam si sa depasim pandemia. Iar pacientii chiar mor si decesele chiar sunt in crestere…

Si… nimic nou, dar vital: ne spalam si ne dezinfectam mainile, pastram distanta fizica, nu ne ducem in aglomerari de oameni, evitam spatiile inchise, iar copii si persoanele peste 63 ani stau acasa!”, a scris Boris Gîlca. 


Preluat de la: Publika.md

 Fără categorie