Arbitrajul de la Stockholm a interzis rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului

Arbitrajul de la Stockholm a interzis rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului. Informaţia a fost făcută publică într-un comunicat al Avia Invest. 

„Curtea de Arbitraj a interzis Republicii Moldova să efectueze acțiuni de reziliere a contractului până la decizia finală și a interzis orice executare a notifcării de reziliere a concesiei trimise companiei la data de 8 iulie 2020”, se arată în comunicat.

Gestionarul aeroportului și acționarii săi salută decizia Curții Internaționale de Arbitraj de la Stockholm.

„Compania reiterează faptul că a fost întotdeauna și rămâne deschisă unui dialog juridic civilizat cu autoritățile privind soluționarea problemelor, dar nu va permite un dialog abuziv.

Sperăm că bunul simț al autorităților de la Chişinău va contribui în continuare la soluționarea conflictului fără a fi nevoie de intervenția instanțelor internaționale.”, se mai arată în comunicat.

Publika.md aminteşte că Agenția Proprietății Publice a anunţat la începutul lunii iulie că a reziliat contractul de concesiune cu „Avia Invest”, compania care gestionează Aeroportul Internaţional Chișinău, din cauza neîndeplinirii obligaţiunilor contractuale.

CITEŞTE ŞI: Agenţia Proprietăţii Publice a anunţat că a reziliat contractul de concesiune cu AVIA INVEST. Compania dezminte rezilierea


Preluat de la: Publika.md