Accident înfiorător la Anenii Noi. Un Mercedes a ajuns sub un morman de fiare, după ce peste el s-a răsturnat o remorcă cu metal uzat (FOTO/VIDEO)

Un accident înfiorător a avut loc în această dimineață în apropiere de localitatea Chetrosu, raionul Anenii Noi. Un Mercedes a ajuns sub un morman de fiare, după ce peste el s-a răsturnat o remorcă cu metal uzat.

Potrivit şefului adjunct al INSP, Alexei Grosu, impactul a avut loc în jurul orei 08:00. Șoferul unei mașini marca Mercedes, în vârstă de 30 de ani, având în calitate de pasager un cețățean de 36 de ani, s-a antrenat în depășirea unui automobil marca Nissan Almera, însă revenind pe banda de circulație a frânat brusc pentru a nu se tampona într-un tractor, condus de un șofer care tracta o remorcă încărcată cu metal uzat.

În urma manevrei sus menționate Mercedes-ul a fost proiectat pe contrasens lovind roata din față a tractorului, ulterior rotindu-se de câteva ori, a fost proiectat în copac. Din cauza tamponării în roata tractorului, remorca acestuia cu metal uzat s-a răsturnat peste vehicul.

În urma accidentului au avut de suferit conducatorul auto Mercedes, cât și pasagerul acestuia, ambii fiind preluați de ambulanță în stare conștientă, și transportați la Institutul de Medicină Urgentă din Capitală.

Oamenii legii stabilesc alte detalii ale producerii accidentului.

 

 


Preluat de la: Publika.md