Ziua Națională a Culturii, sărbătorită în Capitală. Spectacole și concerte, pe agenda instituțiilor culturale

Astăzi, 15 ianuarie, de dimineață, bustul lui Mihai Eminescu din Capitală, dar și cele din țara întreagă, au fost inundate de flori și mesaje, în memoria poetului, născut acum 173 de ani, o binecuvântare pentru poporul românesc. La bustul Luceafărului de pe Aleea Clasicilor din Capitală și-au dat întâlnire oficiali, membri ai Uniunii Scriitorilor, ambasadori acreditați în RM, reprezentanții elitei intelectuale și simpli cetățeni.

„În fiecare an un geniu al culturii noastre ne adună la Cluj, București, Craiova, Timișoara sau Chișinău ca să constientizăm importanța noastră ca națiune în această lume. Acest geniu se numește Mihai Eminescu. Cultura este acea totalitate de valori materiale, spirituale, emoționale care caracterizează o națiune, iar promovarea culturii are o însemnătate deosebită. În anul care a trecut, România și Republica Moldova au fost mereu alături la cele mai importante evenimente culturale. Reuniunea Teatrelor Naționale românești de la Chișinău, sub înaltul patronaj al Președinților Maia Sandu și Klaus Iohannis, a devenit deja o frumoasă tradiție. La fel ca și Târgul Internaațional de carte Bookfest, sau Festivalul Filmelor Românești. Nu o dată am admirat în acest an măiestria artiștilor din România pe scenele din Republica Moldova, la festivalul de operă Maria Bieșu, sau la festivalul DescOpera de la Orheiul Vechi, iar artiștii din Republica Moldova au fost și sunt primiți cu multă căldură oriunde în România. Însă, cea mai mare realizare comună al acestui an este fără îndoială Dosarul Arta Cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova înscris în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial al umanității UNESCO. Acest succes remarcabil îl datorăm desigur echipelor de experți care au muncit ani întregi asupra dosarului, ambasadorilor și diplomaților din ambele state care au dat dovadă de talent și perseverență în promovarea lui, dar în primul rând acest succes îl datorăm comunităților de meșteri populari, care au transmis din generație în generație arta creării cămășii tradiționale, iar astăzi cămașa cu altiță a devenit haina identității noastre naționale. Dragi prieteni, În anul care a trecut Republica Moldova a obținut statutul de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană. Și aderarea noastră va însemna reîntregirea Culturii Române în marea familie a Culturii Europene. La mulți ani, dragi oameni de cultură românească de pe ambele maluri ale Prutului și de oriunde în lume! Pace tuturor!” este mesajul Ministrului Culturii, Sergiu Prodan, citit public de consilierul Boris Cremene.

Între timp, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a fost asamblat un puzzle de mari dimensiuni, pentru a reconstitui cele patru imagini fotografice cunoscute ale poetului Mihai Eminescu, dovadă că e un „Chip recunoscut și peste veacuri…”; la Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” a fost în agendă spectacolul „Făt Frumos din lacrimă”; la Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a avut loc Colocviul „Un Eminescu al generației mele: 140 de ani de la debutul editorial”, iar seara, urmează cu revelația „Al meu nume” la Teatrul National „Mihai Eminescu”; cu o compoziție literar muzicală, în premieră, la Teatrul dramatic rus de stat „A. P. Cehov” Cehov”, «ДОРОГА К ТЕБЕ…», dar și cu spectacole multe și diverse în alte teatre și săli de concerte…

Pe rețele, Ziua Culturii a fost si este umbrită de ceea ce se întâmplă în Ucraina, atacurile masive din ajun ale Rusiei asupra țintelor civile și de infrastructură, lasând un gust amar. Eminescu are si aici un răspuns: „De aproape două mii de ani, ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem…”

Mesajul lunii culturii și a lui Mihai Eminescu la Chisinău ar fi: „Cât timp va exista, undeva prin lume, un singur exemplar de carte cu opera lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată”, se menționează pe site-ul Ministerul Culturii al Republicii Moldova.


Preluat de la: Publika.md