Wuhan începe testarea în masă a tuturor rezidenților, după ce au fost depistate noi cazuri de COVID-19

Oraşul Wuhan, epicentrul noului tip de coronavirus, intenţionează să înceapă depistarea în rândul întregii sale populaţii, în condiţiile în care noile cazuri stârnesc temeri privind apariţia unui nou val de infectări în această metropolă chineză, potrivit Agerpres.

Această depistare se va face cu teste de acid nucleic, se precizează în circulară. Termenul prevăzut pentru testarea întregii populaţii nu este precizat clar.

Planul de depistare „face obiectul unor examinări suplimentare”, a declarat un responsabil municipal, citat de cotidianul Global Times.

Wuhan, unde epidemia a apărut pentru prima dată la sfârşitul anului trecut, a fost plasat în carantină pe 23 ianuarie. În urma scăderii drastice a contaminărilor, această măsură a fost ridicată pe 8 aprilie.

Un responsabil al serviciilor sanitare din district a declarat pentru AFP că nu a primit deocamdată circulara cu privire la testele de depistare.

Oraşul Wuhan a fost cel mai lovit din China de epidemia de COVID-19, cu 3.869 de morţi din totalul celor 4.633 înregistraţi oficial în această ţară.

La nivel naţional, ultimul deces a fost semnalat la mijlocul lui aprilie, iar China a anunţat marţi un singur caz de contaminare, de origine străină.


Preluat de la: Publika.md