Pentru Putin, Ziua Victoriei s-a transformat în Ziua Infectării

Cel puțin 376 de cadeți ruși au fost infectați cu coronavirus după ce au participat la repetiții pentru parada (amânată) a Zilei Victoriei, în Piața Roșie din Moscova.

Rusia a sărbătorit, sâmbătă, a 75-a aniversare a victoriei sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al doilea Război Mondial cu o ceremonie redusă la focuri de artificii și survoluri de avioane militare deasupra Moscovei.

Din cauza pandemiei, tradiționala paradă militară a fost amânată pentru nu se știe când.

Ultima repetiție a defilării a avut loc la 16 aprilie, ziua în care Vladimir Putin a reportat evenimentul și a declarat că el va avea loc, totuși, în acest an.

Noi infectări cu SARS-CoV-2 au izbucnit în rândurile ofițerilor și cadeților din cel puțin cinci academii militare de elită din Rusia și într-un regiment, în urma repetițiilor pentru paradă, a informat site-ul de investigații Proekt, citat de The Moscow Times.

Anterior, pe YouTube, au apărut filmări din timpul repetițiilor în care se puteau vedea grupuri mari de militari masate, care aparent nu respectau nici o regulă a distanțării sociale.

Mama unui elev la Universitatea Militară a Ministerului Apărării a estimat că ofițerii au jucat un rol mai important în difuzarea Covid-19 decât repetițiile în sine. „Cadetii obișnuiți au fost carantinați de la jumătatea lunii martie, dar ofițerii, bucătarii și profesorii s-au putut mișca liber”,a spus ea.

Cei de la Proekt a spus că eforturile lor de a a investiga în continuare au fost împiedicate de un ordin dat de Putin, care a intrat în vigoare miercuri, care interzice soldaților să împartă informații cu jurnaliștii.

Armata rusă, care a promis carantina tuturor celor implicați în repetiții luna trecută, în urma rapoartelor privind infectările printre participanți, a declarat că 1.132 de cadeți și 1.723 de soldați au fost testați pozitiv pentru Covid-19, duminică.

Rusia comemorează victoria sovietică asupra naziștilor în fiecare an, pe 9 mai, cu o uriașă demonstrație militară, la care participă mii de soldați și echipamente de luptă.

Aproximativ 15.000 de militari au fost programați să participe la parada din acest an în Piața Roșie.

Parada urma să fie o vitrină majoră pentru Putin, cu liderii mondiali și veteranii din toată Rusia invitați să urmărească și să participe la evenimente timp de patru zile.

Luni, Rusia a înregistrat 221.344 de cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2, devenind a treia țară din lume privind numărul acestora, și 2009 decese. 


Preluat de la: Timpul.md