Virgiliu Postolachi a debutat pentru naționala de tineret a Moldovei

Fotbalistul Virgiliu Postolachi a debutat pentru naționala de tineret a Moldovei. Fostul jucător al clubului Paris Saint-Germain a fost titular în amicalul dintre selecționata sub 21 de ani și Sfântul Gheorghe Suruceni ce s-a disputat la Vadul lui Vodă. „Micii tricolori” s-au impus cu 1-0.

„Sunt moldovean, sunt născut aici. M-am gândit și la Franța, însă visul meu este să ne ridicăm cu toți tinerii fotbalul din Moldova. Să fim recunoscuți în Europa și în lume”, a menţionat Virgiliu Postolachi.

„Virgiliu urcă foarte bine în spațiile libere. El a făcut ceea ce l-am rugat. Se vede că jucătorul știe să controleze balonul, este puternic în duelurile cu adversarii, însă la moment nu se înțelege perfect cu coechipierii. La acest capitol el va progresa cu fiecare antrenament și meci”, a declarat Sergiu Cleşcenco, selecționer naționala U-21.

Prestația fotbalistului, în vârstă de 20 de ani, a fost urmărită din tribune și de selecționerul primei reprezentative, Engin Firat.

„El are capacitate și talent. Avem nevoie de mai mulți jucători, care au crescut în Europa. Asta înseamnă că pe viitor trebuie să căutăm băieți și fete, care au plecat în afară, și să îi convingem să reprezinte Moldova”, a subliniat Engin Firat.

În urmă cu câțiva ani, Postolachi a fost convocat în premieră la prima reprezentativă a țării noastre, însă a refuzat să vină și și-a exprimat dorința de a juca pentru România, având și cetățenia statului vecin.

Ulterior, FIFA nu i-a permis acest lucru, menționând că poate evolua doar pentru naționalele Franței sau a Moldovei.

„A fost consecința tratativelor noastre cu părintele acestui băiat. Noi eram convinși din start că unica soluție pentru Virgiliu este selecționata Republicii Moldova. Asta s-a demonstrat prin prezența lui în teren”, a declarat Leonid Oleinicenco, președinte FMF.

Virgiliu Postolachi s-a născut la Edineț, însă peste câțiva ani familia lui s-a mutat cu traiul în Franța.

Atacantul s-a format ca fotbalist la Paris Saint-Germain. În 2019, el a semnat cu un alt club din Ligue 1, Lille. În vara anului trecut însă, el a fost împrumutat la formația belgiană Royal Excel Mouscron.


Preluat de la: Publika.md