(video) Cum va fi numită noua instituție de învățământ după fuzionarea USM și UTM: Explicațiile rectorilor

„Noi deja am discutat și aici a fost o chestie de sincronizare fiindcă și unul și celălalt am venit cu aceeași denumire, care la această etapă mi se pare o denumire foarte corectă și care va descrie viitoarea universitate, „Universitatea din Chișinău”.

Exemple de acest fel există, cel mai apropiat este universitatea din București sau cea din Lisabona și putem continua”, a menționat rectorul Universității Tehnice, Viorel Bostan.

„Fiecare din universitatea are istorie, dar în același timp în cazul în care se va ajunge la aceasta, este o logică. Universitatea din Iași, din Galați, din Cluj în această istorie de idei principala istorică sunt oamenii”, a declarat rectorul Universității de Stat, Igor Șarov.

Universitatea Tehnică din Moldova și Universitatea de Stat ar putea fuziona. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun.

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat despre „începerea celui mai important proces de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din Republica Moldova din ultimii ani”. Procesul de modernizare va include reorganizarea prin absorbție a mai multor instituții de învățământ superior.

Guvernul a votat pe 13 iulie, proiectul de hotărâre pentru reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării.

Deputații PSRM au contestat la Curtea Constituțională decizia Guvernului cu privire la lichidarea universităților. „Această reformă este lipsită de transparență”, a spus Vlad Batrîncea.

Ministerul Educației a luat decizia ca Universitatea Agrară să fie absorbită de Universitatea Tehnică întrucât „își dorește pentru fiecare sector important din economia RM să pregătească resurse bine calificată”. Explicația a fost oferită de ministrul Anatolie Topală după ce mai mulți oameni s-au arătat nedumeriți de anunțul privind absorbția Universității Agrare de către UTM.


Preluat de la: Unimedia.info