Vestigii din nectopola de la Dănceni, expuse în Franța

Mai multe vestigii, care demonstrează migrația goților pe teritoriul ţării noastre, au fost expuse în cadrul unui eveniment tematic la Muzeul Saint-Ryamond, din orașul Toulouse, Franța.

Potrivit, directorului Agenției Naționale Arheologice, Vlad Vornic este vorba despre piepteni din os de cerb, broşe din argint poleite cu aur și coliere din mărgele de origine gotică.

Acestea au fost descoperite de savanți acum 40 de ani în urma unor săpături efectuate la siturile funerare datate din epoca romană în satul Dănceni din raionul Ialoveni și fac parte din colecţia Muzeului Național de Istorie din Capitală.

Vestigiile prezintă un patrimoniu de o valoare deosebită şi pentru continentul European.

„S-a produs o simbioză dintre elemente etnice și culturale în acest spațiu. A apărut această cultură arheologică care cuprinde elemente de cultură tradițională gotică, multe elemente de cultură romană și de asemenea a înglomat civilizația locală de origine dacică sau sarmatică”, a declarat Vlad Vornic.

Colecția conţine şi zeci de piese vestimentare, de toaletă, bijuterii sau vase din lut și sticlă.

„Unele piese sunt chiar unice. Acest vas, a fost găsit spart, apoi a fost restaurat ucrat la roată din pastă fină, este ștanțare și cuprinde o serie de elemente solare, svastica, semiluna”, spune Vlad Vornic.

Şi vizitatorii muzeului spun că astfel de colecții demonstrează cât de bogată este istoria țării noastre.

„Am aflat astăzi că ei au adus sticla. Asta denotă că între popoare au existat o legătură, un schimb de idei, care au rămas până în zilele noastre.”

„Este important să ne cunoaștem istoria așa cum a fost, să ne cunoaștem acele vestigii, acele lucruri care le-au lăsat strămoșii noștri.”

„Este o dovadă că aveam rădăcini puternică și întărite. ”

În Moldova sunt peste zece mii de situri arheologice și doar cinci la sută au fost cercetate de specialişti.


Preluat de la: Publika.md