Veste bună! Satele Etulia şi Cişmichioi din raionul Vulcăneşti au ieşit din carantină

După două săptămâni de izolare, satele Etulia şi Cişmichioi din raionul Vulcăneşti au ieşit de astăzi din carantină. Decizia a fost luată de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale în data de 8 mai. Totodată, de luni, şi oraşul Glodeni va ieşi din carantină, după mai bine de o lună de izolare.

Chiar dacă unele măsuri privind limitarea răspândirii noului coronavirus au fost anulate, locuitorii celor două sate vor trebui să respecte restricţiile aplicate în toată ţara. Astfel, oamenii nu au voie să se afle în grupuri mai mari de trei persoane şi trebuie să păstreze distanţa socială de cel puţin 1 metru.

Potrivit autorităţilor locale, focarul de infecţie din cele două sate ar fi izbucnit la o vinărie din Etulia. În total, 77 de angajaţi s-au îmbolnăvit de COVID-19, dintre care 13 erau din localitatea învecinată Alexandru Ioan Cuza din raionul Cahul.

Potrivit primarului acestui sat, Nicolae Calagioglu, toţi cei infectaţi au fost obligaţi să se autoizoleze.

”Focarul e venit din satul Etulia, este un sat din vecinătate situat la o distanţă de 7 km de satul Alexandru Ioan Cuza. Angajați care au muncit şi din localităţile Etulia şi Cişmichioi, iar noi suntem alături şi mai mulţi locuitori muncesc în cadrul întreprinderii”, a afirmat primarul satului Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Calagioglu.

Primarul localităţii ne-a mai spus că, până acum, şapte persoane au fost vindecate, o pacientă a fost internată la Spitalul Toma Ciorbă din Capitală, iar o altă femeie, care este însărcinată, se află la Spitalul nr. 2 din Chişinău. A treia pacientă este la Spitalul raional Cahul, iar alte două persoane au murit din cauza COVID-19. Este vorba despre o femeie de 80 de ani şi fiica acesteia de 57 de ani. Ultima lucra la vinăria din satul Etulia. Alte 35 de persoane din localitatea Alexandru Ioan Cuza sunt la evidenţa medicului din sat.

În prezent, în carantină se află trei localităţi. Este vorba despre satul Talmaza din raionul Ştefan Vodă, precum şi oraşele Ştefan Vodă şi Glodeni.


Preluat de la: Publika.md