Începând de astăzi, preoții pot oficia slujbe religioase cu prezenţa enoriaşilor. REGULI ce trebuie respectate

Începând de astăzi, preoții pot oficia slujbe religioase cu prezenţa enoriaşilor. Însă aceastea pot fi organizate doar în curtea lăcașelor sfinte şi cu respectarea mai multor reguli, printre care purtarea măştilor sanitare şi păstrarea distanţei sociale. Decizia a fost luată vineri de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale.

Totodată, Mitropolia Moldovei a emis un comunicat de presă, prin care precizează că lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic, pentru a evita aglomerația la slujbe în zilele de sâmbătă şi duminică.

Totodată, fiecare biserică va pune la dispoziţia oamenilor produse pentru igienizarea mâinilor, iar interiorul şi mobilierul bisericilor vor trebui în permanenţă dezinfectate.

Şi premierul Ion Chicu, a îndemnat enoriaşii să respecte toate măsurile de combatere a răspândirii noului coronavirus.

„Facem un îndemn, un apel către toţi credincioşii să respecte acele reguli incluse în decizie, adică o distanţă socială de doi metri, fără contact fizic inclusiv cu diferite obiecte rituale şi aşa mai departe. E nevoie de respectarea strictă a regulilor specificate în decizia Comisiei Situaţii Excepţionale”, a comunicat premierul, Ion Chicu.

Poliţiştii vor continua să verifice respectarea acestor prevederi, iar în cazul în care vor fi încălcate, atât preoţii, cât şi enoriaşii riscă să fie sancţionaţi.

Potrivit datelor oficiale, 26 de preoţi au fost amendaţi cu câte 22.500 de lei pentru încălcarea regulilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus.


Preluat de la: Publika.md