Un taiwanez răpit de recuperatorii de bani a fost amendat pentru că nu a respectat carantina

Un taiwanez care a fost amendat pentru părăsirea carantinei obligatorii a reușit să obțină anularea amenzii, după ce a demonstrat că fusese răpit de niște recuperatori de bani, scrie The Guardian. Mai mult, răpitorii nici măcar nu-l căutau pe el, l-au confundat cu adevăratul datornic.

Recuperatorii l-au răpit pe Chen și l-au dus acasă la el pentru a lua datoria, a arătat Ministerul Justiției săptămâna trecută. Apoi s-au întors cu răpitul la adresa de carantină.

Nu este clar cum a fost alertată poliția că Chen a părăsit carantina, dar sistemul taiwanez de siguranță include și monitorizarea electronică, prin urmărirea semnalului telefonului, mai notează Guardian. Chen a fost arestat și amendat cu echivalentul a peste 3.500 de dolari pentru încălcarea regulilor de carantină.

Ministerul Justiției a anunțat ulterior că explicațiile lui Chen au fost verificate și s-au confirmat, astfel că amenda a fost anulată, pentru că a părăsit carantina împotriva voinței lui.

 „Regulile de carantină nu au fost încălcate prin neglijență sau comportament intenționat”, a declarat Hu Tianci, purtător de cuvânt al autorității judiciare din districtul Changhua.


Preluat de la: Publika.md