Un pescar condamnat la închisoare după ce şi-a otrăvit prietenul cu peşte toxic

Un pescar a încercat să facă un gest bun, dar a ajuns după gratii după ce i-a dat prietenului său să mănânce peşte toxic. Bărbatului I s-a făcut rău la scurt timp, iar ulterior a ajuns în spital, în stare vegetativă. 

Un pescar din districtul Chongming, Shanghai, în estul Chinei, a fost condamnat la închisoare după ce şi-a otrăvit prietenul cu peşte toxic.

Ji, un pescar fără experienţă a găsit un peşte din specia puffer (peşte balon) considerat toxic şi otrăvitor, pentru prietenul său, chiar la cererea acestuia. Cei doi au stat de vorbă şi au petrecut timpul în bucătăria pescarului, ca în orice altă zi normală. Nimeni nu se aştepta însă la ceea ce avea să urmeze.

Omul, lipsit însă de cunoştinţe legate de calitatea şi siguranţa speciei peştelui, i-a servit lui Gao Zengming preparatul otrăvitor, gătit necorespunzător.

După ce a mâncat, bărbatul în vârstă de 53 de ani a început să se plângă de amorţeli la nivelul buzelor şi al membrelor.

După câteva clipe nu a mai putut să respire, iar inima a început să îi bată din ce în ce mai greu. Otrava pe care tocmai o consumase, tetrodotoxina, fiind o subtanţă mortală, mai puternică chiar decât cianura şi care nu are un antidot.

Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital unde s-a descoperit şi cauza reacţiei sale, ulterior, în urma tratamentului administrat de doctori oferind semne vitale.

De la nefericitul incident au trecut 6 luni de zile, însă familia se teme că acesta nu îşi va recăpăta niciodată conştiinţa şi va rămâne în aceeaşi stare vegetativă toată viaţa.

Familia victimei trebuie să achite o sumă mare pentru costurile medicale, ca acesta să poată fi tratat în continuare la Spitalul din Shanghai.

Potrivit observatornews, instanța l-a condamnat în data de 9 iunie 2020 pe domnul Ji la un an de închisoare pentru neglijență, dar nu a fost confirmat dacă acesta va trebui să plătească şi daune familiei domnului Gao pentru costurile intraspitaliceşti.


Preluat de la: Publika.md