Trei țări vor fi excluse de pe "lista albă" a ţărilor de unde călătorii pot veni fără restricţii legate de Covid-19

Uniunea Europeană va exclude Canada, Georgia şi Tunisia de pe „lista albă” a ţărilor de unde călătorii pot veni fără restricţii legate de Covid-19, cum ar fi carantina sau testarea obligatorie, dar a decis să adauge Singapore, transmite Reuters, citat de News.ro

Ambasadorii celor 27 de state membre ale UE au luat miercuri decizia de excludere din cauza creşterii puternice a cazurilor de infecţii Covid-19 în cele trei ţări, în timp ce situaţia din Singapore s-a îmbunătăţit.

Propunerea va fi oficializată la sfârşitul acestei săptămâni, dacă niciuna dintre cele 27 de ţări nu va avea obiecţii, au declarat doi diplomaţi care au informaţii legate de reuniunea ambasadorilor.

În urma schimbărilor, „lista albă” va include nouă ţări: Australia, China, Japonia, Noua Zeelandă, Rwanda, Singapore, Coreea de Sud, Thailanda şi Uruguay.

Chiar dacă China se află pe această listă, călătoriile din această ţară vor fi permise numai dacă autorităţile chineze vor permite la rândul lor vizitatori din UE. Condiţia de reciprocitate nu se aplică altor ţări din această categorie.

Lista serveşte ca o recomandare privind regulile de călătorie. Unele ţări, cum ar fi Franţa, nu au impus niciun fel de restricţii vizitatorilor care provin din ţările aflate pe lista albă.

Germania a restrâns lista, în timp ce Italia impune o perioadă de autoizolare şi cere călătorilor să călătorească cu un vehicul privat la destinaţiile lor.


Preluat de la: Publika.md