TRAGEDIE într-o familie din raionul Călărași. Un copil de 9 ani a murit, după ce gheaţa lacului pe care patina s-a spart

Tragedie într-o familie din satul Săseni, raionul Călărași. Copilul lor de 9 ani s-a înecat în apele unui iaz din localitate, după ce minorul a vrut să patineze pe gheaţă.

Potrivit ofițerului superior de presă al IP Călărași, Cristina Vicol, nenorocira a avut loc, ieri, în jurul orei 16:00. Victima împreună cu un amic de 12 ani au mers pe lacul îngheţat, vrând să patineze. Din nefericire, gheaţa s-a spart, iar copiii au căzut în apă.

Minorul de 12 ani a reușit să iasă din apă și a anunţat-o imediat pe mama prietenului său despre cele întâmplate. Astfel, aceasta a mers imediat la faţa locului, împreună cu mai mulţi localnici şi au scos băiatul din apă, însă acesta era în stare inconştientă. La scurt timp a venit şi o ambulanţă, din nefericire, medicii nu au putut decât să constate decesul victimei.

Potrivit localnicilor, familiile celor doi copii sunt caracterizate ca fiind adecvate. 

Oamenii legii au întreprins mai multe acţiuni de urmărire penală şi investighează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.


Preluat de la: Publika.md