„TiraspolTransGaz” a plătit pentru rezervarea capacităților suplimentare de gaze în Ucraina

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică anunţă că Tiraspolul a plătit volumele suplimentare de gaze, rezervate şi furnizate prin sistemul de transport din Ucraina şi livrate în stânga Nistrului. Precizările ANRE vin după ce în spaţiul public au apărut incertitudini legate de achitările efectuate de „TiraspolTransGaz”, iar regulatorul a cerut explicaţii de la „Moldovagaz”.

Într-un comunicat de presă, ANRE precizează că a solicitat în regim de urgență explicații și acte confirmative de la compania Moldovagaz, care să confirme că „TiraspolTransGaz” a plătit pentru rezervarea capacităților suplimentare de gaze în Ucraina.

Pe baza informaţiilor primite de la furnizor, ANRE precizează că „TiraspolTransGaz” a efectuat achitările către Moldovagaz, pentru perioada noiembrie 2021 – septembrie 2022, conform prevederilor contractuale. Discuţiile pe marginea acestui subiect s-au intensificat săptămâna trecută, când directorul Moldovagaz a anunțat că Tiraspoltransgaz a achitat peste cinci milioane de dolari pentru rezervarea și transportarea volumelor suplimentare de gaze. Banii au fost transferaţi Gazpromului, a precizat atunci Vadim Ceban.

Potrivit expertului în energetică, Sergiu Ungureanu, necesitatea de a achita pentru rezerva volumelor de gaze suplimentare pe teritoriul Ucrainei e o condiţie nouă, apărută în contractul semnat în 2021 de Moldovagaz şi Gazprom. Ungureanu susţine că plăţile ar trebui să fie făcute publice de Moldovagaz, pentru a evita incertitudinile.

„Aceasta se datorează lipsei de transparenţă. Şi nu doar pe acest subiect, mai sunt un şir de subiecte. Transparență maximă ar fi trebuit să dea dovadă Moldovagaz. Iar ANRE ca organ de reglementare trebuie să ceară aceste publicări, cifre şi să le prezinte explicit publicului, ca şi experţii să vadă nu doar comunicate de presă, dar şi rapoarte consistente, cu cifre”, a spus Sergiu Ungureanu.

Anterior, Vadim Ceban a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că achitarea pentru transportarea şi rezervarea gazelor naturale se face pentru zilele în care consumăm zilnic mai mult de 5,7 milioane de metri cubi de gaze.


Preluat de la: Publika.md