Temele discutate de Mihai Popșoi cu omologul său român

Părțile au convenit asupra aprofundării Parteneriatului Strategic bilateral, notează Noi.md.

„Am apreciat cooperarea excelentă și susținerea reciprocă de care beneficiem în cadrul organizațiilor regionale și internaționale {…}. În ultimii doi ani, am beneficiat de asistență masivă din partea României în dezvoltarea, modernizarea și reziliența statului”, a declarat Popșoi.

Oficialul a mai menționat faptul că în plan energetic, în luna decembrie a anului trecut, cele două state au semnat Memorandumul de înțelegere privind realizarea proiectelor de interconectare de rețelele de gaze naturale și energie electrică.

În cadrul întrevederii, au mai fost abordate ți subiecte ce se referă la situația de securitate din regiune.


Preluat de la: Noi.md