SUA va oferi ajutor Ministerului de Interne de la Chișinău în gestionarea crizelor

Republica Moldova are nevoie de suport pentru creșterea rezilienței, astfel încât să poată gestiona provocările multiple, să asigure un grad sporit de securitate la frontieră și în țară, precum și să prevină acțiunile ilicite cu caracter transfrontalier. 

În acest sens, Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a avut o întrevedere cu E.S. Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon.

Ministrul a reiterat necesitatea de a oferi suport subdiviziunilor MAI pentru a spori mobilitatea angajaților și a scurta timpul de reacție în contextul multiplelor crize.

La rândul său, Ambasadorul și-a arătat deschiderea și sprijinul față de sistemul afacerilor interne în eforturile de a menține un mediu de pace și siguranța pentru cetățeni.


Preluat de la: Publika.md