Spania: Părinții care nu-și duc copiii la școală ar putea ajunge la închisoare sau își pot pierde drepturile tutelare

Începutul anului școlar 2020-2021 în Spania provoacă îngrijorare în rândul părinților, dar și dezbateri aprinse. De teama contaminării cu noul coronavirus a copiilor, unii dintre părinți iau în considerare școala la domiciliu, relatează site-ul educatieprivata.ro și libertatea.ro, care citează portalul iberic Antena 3.com.

Un magistrat al Curții Superioare de Justiție din Murcia avertizează că ”părinții au obligația de a-și duce copiii să primească educație”, iar cei care nu țin cont de aceste îndatoriri riscă ”închisoare de la trei la șase luni”.

Ascensión Martín, magistrat în Camera de Contencios a Curții Superioare de Justiție din Murcia și purtător de cuvânt național al asociației ”Judecători pentru Democrație”, a explicat în ”La Opinión de Murcia” că potrivit Codului Penal” părinții care nu respectă această regulă se pot confrunta cu închisoare, amenzi sau pierderea drepturilor tutelare, scrie educatieprivata.ro.

De asemenea, judecătorul ar putea impune o ”pedeapsă specială de descalificare pentru exercitarea dreptului la autoritatea părintească, tutelă, încredințare sau îngrijire maternală pentru o perioadă de patru până la zece ani”, a mai menționat magistratul, citat de publicația spaniolă ABC.es.

Pentru a preveni focarele în școli, Universitatea din Navarra a conceput un document cu recomandări pentru o întoarcere ”sigură” la școală, cu instrucțiuni despre cum să evite bunicii să ducă sau să preia copii de la școală sau cum, la revenirea acasă, să îi scoată copilului hainele care au fost purtate în timpul orelor.

Sfaturile referitoare la igienă includ spălarea mâinilor cu săpun sau gel hidroalcoolic; scoaterea pantofilor la intrarea în casă; schimbarea hainelor de școală; spălarea lor la 40 de grade sau mai mult; curățarea băilor și a bucătăriei cu detergenți care includ clor, utilizarea șervețelelor de unică folosință; curățarea cutiilor destinate pachetului pentru școală și a tacâmurilor școlare cu apă la temperatura de peste 60 de grade Celsius. În privința sfaturilor de distanțare socială, se recomandă menținerea distanței interpersonale recomandate de 1,5 m în orice moment, cu excepția nucleului familial.


Preluat de la: Publika.md