Șor: Nu am făcut și nu avem de gând să facem coaliții nici cu stânga, nici cu dreapta

Fracțiunea parlamentară a Partidului ȘOR și Platforma „Pentru Moldova” nu participă și nici nu vor participa la formarea coalițiilor în Legislativ. Declarația a fost făcută de liderul Partidului ȘOR, Ilan Șor, după ce la 3 decembrie deputații partidului Șor au votat alături de PSRM mai multe proiecte de legi. 

„Dacă n-ar fi fost ieri circul sindicatului „grădinii zoologice”, adică a unor deputați, atunci ați fi observat cum votează Platforma „Pentru Moldova”, care era gata să susțină proiecte propuse și de partidele de stânga, și de dreapta”, a declarat Ilan Șor într-o adresare video pe Facebook.

Șor a mai spus că legile adoptate ieri și susținute de Platforma „Pentru Moldova” sunt de o importanță strategică și a subliniat că optează în continuare pentru alegeri parlamentare anticipate, însă Parlamentul trebuie să fie funcțional până când acestea vor fi organizate.

„Sunt o sumedenie de probleme și chestiuni curente, deci țara trebuie să fie funcțională, indiferent de ambițiile diferitor politicieni”, a concluzionat Ilan Șor.

Amintim că ședința de ieri a Parlamentului a fost una tensionată, cu scandal și îmbrânceli. Deputații socialiști și cei din grupul „Pentru Moldova” au votat la pachet o serie de proiecte de legi controversate și criticate dur de opoziția parlamentară şi societatea civilă. Documentele au fost aprobate în prima lectură, fără să fie prezentate și dezbătute în plen, așa cum prevede regulamentul. În toată această perioadă, opoziția formată din PAS și Platforma DA scanda „Rușine” și încerca să blocheze procedura de vot. Deputații socialiști și-au dat seama că, până la pauză, au votat bugetul de stat și politica fiscală fără a aproba ordinea de zi, așa cum prevede legislaţia. 


Preluat de la: Publika.md