Sonda japoneză SLIM a supravieţuit pe Lună

Agenţia a postat, de asemenea, o fotografie alb-negru a suprafeţei stîncoase a unui crater lunar realizată de sonda sa. Potrivit agenţiei, datele colectate arată, de asemenea, că unii dintre senzorii de temperatură şi celulele bateriei SLIM încep să cedeze, dar funcţiile principale par să reziste.

Aceasta este cea de-a treia trezire în total pentru SLIM (Smart Lander for Investigating Moon), care a reuşit o aselenizare de foarte mare precizie la 20 ianuarie, ceea ce face din Japonia a cincea ţară care a reuşit să aterizeze cu succes pe satelitul natural al Pămîntului, după SUA, URSS, China şi India. Cu toate acestea, din cauza unei probleme la motor în ultimele cîteva zeci de metri de coborîre, SLIM a aterizat înclinat, ceea ce a privat de lumina solară celulele sale fotovoltaice orientate spre vest.

După o perioadă iniţială de inactivitate care a durat aproximativ zece zile şi o primă trezire, sonda a fost plasată în hibernare şi a supravieţuit primei sale nopţi lunare, înainte de a fi pusă în modul hibernare, la începutul lunii martie.

SLIM a aterizat într-un crater, cu un diametru mai mic de 300 de metri, numit Shioli. Înainte de a fi oprită, nava spaţială a reuşit să aterizeze în mod normal cele două mini-rovere ale sale, care trebuiau să efectueze analize ale rocilor din structura internă a Lunii (mantaua lunară), care este încă foarte puţin cunoscută.

O altă sondă, Odysseus, trimisă de compania privată americană Intuitive Machines, a reuşit să aterizeze pe Lună la sfîrşitul lunii februarie, tot într-o stare instabilă. Cu toate acestea, compania, care spera iniţial să o reactiveze după noaptea lunară, a anunţat sîmbătă că a închis-o definitiv.

Odysseus a fost sonda care a aterizat cel mai la sud pe Lună, o zonă de interes deosebit pentru marile puteri, deoarece conţine apă sub formă de gheaţă.

NASA speră să reia pe termen lung zborurile cu echipaj uman spre Lună, în cadrul programului său Artemis.


Preluat de la: Noi.md