Situație complicată la Căușeni. Jumătate dintre echipajele de asistenţă medicală urgentă, în carantină

Raionul Căuşeni a rămas fără jumătate dintre echipajele de asistenţă medicală urgentă, după ce două substații din raion din cele patru, au intrat în carantină. În oraşul Căuşeni s-au îmbolnăvit de COVID-19 21 de lucrători medicali de la urgenţă, iat la substaţia din satul Taraclia – 7. Pentru a face faţă solicitărilor, la Căuşeni au fost aduse, temporar, două echipaje de asistenţă medicală: una din oraşul Căinari şi alta din raionul Anenii Noi.

Şeful Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă, Boris Golovin, spune că că cei şase medici au fost deja cazaţi, iar toate cheltuielile sunt suportate de autorităţile locale.

„Au fost cazaţi la un hotel privat din oraş, totul este bine, probleme nu avem. La necesitate, poate să mai vină încă o echipă de la Anenii Noi dacă va fi nevoie, dar deocamdată noi reuşim să acordăm asistenţa necesară, venind la chemări fără întârzieri”, a spus şeful Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Boris Golovin. 

Preşedintele raionului Căuşeni, Nicolae Gorban, spune că toţi medicii din prima linie în lupta cu COVID-19 vor beneficia de mâncare gratuită.

„Pentru o zi, am calculat că iese câte 46 de lei pentru o persoană. La sfârşit de pandemie, vom primi contul şi printr-o decizie a Comisiei Situaţii Excepţionale, va fi achitat. Consiliul Raional va acoperi aceste cheltuieli? Da, din fondul de rezervă”, a spus preşedintele raionului Căuşeni, Nicolae Gorban. 

Potrivit datelor oficiale, până acum, în raionul Căuşeni au fost înregistrate 96 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Un pacient a murit, iar alţi 11 s-au vindecat.


Preluat de la: Publika.md