Și-a răpit fosta concubină, a agresat-o și amenințat-o cu moartea. Un bărbat din Criuleni riscă până la 15 ani de închisoare (VIDEO)

Și-a urcat forțat fosta concubină într-un automobil, a dus-o într-o direcție necunoscută și a agresat-o și amenințat-o cu moartea. Este isprava unui locuitor al raionului Criuleni, în vârstă de 33 de ani. Mai mult, individul se afla în căutare pentru mai multe infracțiuni, fiind condamnat de către instanță la 9 ani privațiune de libertate, eschivându-se de la executarea pedepsei.

Polițiștii au fost alertați de către victima în vârstă de 30 de ani, care a povestit că în data de 9 iunie, în timp ce se afla pe strada V. Vodă, individul aplicând forța fizică a urcat-o contrar voinței sale în automobilul de model ”Mercedes” și s-a deplasat într-o direcție necunoscută. Victima a fost agresată fizic și amenințată în repetate rânduri cu moartea, însă a reușit să fugă și să alerteze poliția.

În rezultatul măsurilor întreprinse de către oamenii legii, bărbatul a fost reținut în data de 27 septembrie și condus la Inspectorat.

Pe marginea acestui caz, oamenii legii au inițiat două cauze penale pentru ”Răpirea unei persoane” și ”Tentativă de omor care din cauze independente de voinţa făptuitorului, nu şi-a produs efectul”, infracțiuni pentru care individul riscă până la 15 ani de închisoare.

 


Preluat de la: Publika.md