Șeful OMS salută anunțul lui Joe Biden privind revenirea Statelor Unite în cadrul organizației

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că revenirea Statelor Unite în cadrul organizației reprezintă o zi mare pentru OMS și pentru sănătatea mondială.

Declarația oficialului ONU vine în contextul în care Administrația noului președinte al Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat revenirea țării în cadrul OMS, după ce fostul președinte, Donald Trump, decisese retragerea din această organizație, informează site-ul agenției Agerpres, care citează EFE.

„Preşedintele Biden va emite o directivă în cursul zilei (joi, n. red.), care va include intenţia Statelor Unite de a se alătura COVAX şi de a susţine ACT – Acceleratorul pentru progresul eforturilor multilaterale pentru distribuţia vaccinului împotriva COVID-19, a terapiei şi diagnosticului, pentru acces echitabil, cercetare şi dezvoltare”, a informat medicul infecționist Anthony Fauci, consilierul președintelui american pe probleme de sănătate publică, într-un mesaj adresat Consiliului de Conducere al OMS.

Șeful OMS a adăugat că suspendarea planurilor lui Trump de retragere din OMS, dar și alăturarea Statelor Unite la programul COVAX de distribuire echitabilă a vaccinurilor, înseamnă că lumea va putea fi mai bine echipată în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

„Suntem foarte mulţumiţi că SUA rămân în această familie”, a spus directorul general al OMS, care a subliniat că rolul acestei ţări în sănătatea mondială „este cu adevărat crucial”.

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a sistat, în iulie 2020, finanțarea destinată Organizației Mondiale a Sănătății, în contextul în care Washingtonul era cel mai important donator al OMS.

La puțin timp după ce și-a preluat funcția de președintele al Statelor Unite, Joe Biden a semnat un ordin executiv pentru a evita ieșirea Statelor Unite din OMS. Ieșirea țării din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății ar fi urmat să aibă loc efectiv în iulie 2021.

Noul președinte al Statelor Unite i-a informat în legătură cu această decizie pe secretarul general al ONU, António Guterres, şi pe directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.


Preluat de la: Publika.md