Sărbătoare ortodoxă importantă – Ce sfinți sunt pomeniți astăzi

 Sfântul Ierarh Leon episcopul Romei era de neam din Italia şi se numea Chintian. El l-a dat pe Leon la şcoală şi acesta a crescut cu învăţătura cărţii şi cu fapte bune, creştineşti. A fost hirotonit arhidiacon de către papa Sixt al III-lea şi a mai târziu, când papa a murit, pentru viaţa sa curată şi multa lui înţelepciune a fost ales Papă. Când Attila “Biciul lui Dumnezeu” a ajuns la porţile Romei nimeni nu putea să i se împotrivească întrucât imperiul Roman de Apus nu mai exista, iar Europa de Vest era la chermul popoarlor migratoare.

Sfântul Leon s-a rugat la sfinţii Petru şi Pavel şi cu binecuvântarea lor a mers la temutul cuceritor pentru a-i cere să cruţe cetatea eternă. Căpetenia hunilor, care era creştin dar ţinea de bisericile vechi orientale care se desprinseseră de dreapta credinţă în timpul disputelor trinitare, a avut o viziune în care i-a văzut în chip de îngeri pe Apostolii lui Hristos, Petru şi Pavel, cu săbii în mâni ce îl protejeau pe arhiereul Romei. Aşa că cei apropiaţi se minunau cum de renunţă aşa uşor la jefuirea marelui oraş şi lupul se transformă în mieluşel. Sfântul Leon, mare papă al Romei, a luptat cu erezia lui Eutihie şi Dioscor care credeau că Hristos şi-a pierdut firea umană prin întruparea Fiului lui Dumnezeu şi chiar dacă nu a fost prezent la lucrările celui de-al IV-lea sinod ecumenic de la Calcedon a susţinut şi aprobat învăţăturile adoptate atunci, iar scrisoarea trimisă de el pentru a fi citită la sinod a fost primită cu urale şi s-a strigat că: "Petru, Apostolul, prin gura lui Leon grăieşte". A trecut la domnul în anul 461.


Preluat de la: Timpul.md