Salariu mediu în Moldova a trecut de 400 de euro

Salariul mediu brut în Trimestrul III din 2020 a ajuns la 403 Euro/Lunar media anuală.

Pentru dublarea lui a fost nevoie de 8 ani, din 2012 când salariul mediu lunar a constituit 218 Euro până în prezent când pentru prima dată el a trecut de 400 Euro/lunar, scrie expertul Veaceslav Ioniță.

Calcularea salariului în Euro are o utilitate practică deoarece achizițiile mari, în special procurări de imobile se fac în Euro și prețul este afișat tot în Euro.

Totodată, din cauza creșterii salariului nominal în lei, a cursului relativ stabil al leului față de Euro și a ieftinirii apartamentelor pe parcursul a ultimilor 12 ani, efortul financiar al unei familii pentru procurarea unui apartament a scăzut de 5 ori în ultimii 14 ani.

Astfel în 2006 pentru procurarea unui apartament de 70 m2, era necesar de 36,4 salarii medii anuale, iar în prezent acest indicator a scăzut până la 7,2 salarii medii anuale.

 

 


Preluat de la: Publika.md