S-a răzgândit. Bulgaria renunţă la adoptarea monedei euro în 2024

Bulgaria amână adoptarea monedei euro, care era programată pentru ianuarie, 2024. Despre asta a anunțat ministrul de Finanțe bulgar, Rossitsa Velkova, menționând, totodată, că ţara ar putea adera la zona euro în 2025. 

„Nu ne-am îndeplinit angajamentele pentru intrarea în zona euro şi trebuie să îndeplinim criteriile privind inflaţia”, a declarat Velkova.

Bulgaria trece și prin niște turbulenţe politice. În aprilie va fi organizată a cincea rundă de alegeri din ultimii doi ani. 

Experții sunt de părere că aderarea la zona euro ar ajuta Bulgaria, cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, ar atrage mai multe investiţii străine şi ar ajuta ţara să obţină un rating suveran mai bun, ceea ce i-ar reduce costurile de finanţare a datoriilor. 

Analiştii Moody’s estimează că economia bulgară a înregistrat o creştere de 2,7% în 2022, urmată de o încetinire la 1,4% în 2023, în timp ce rata inflaţiei ar urma să scadă la 6% la finalul lui 2023, de la 14,3% la sfârşitului anului trecut. Deficitul bugetar al Bulgariei ar urma să rămână stabil, la 3% din PIB în 2023 şi 2024, în timp ce nivelul datoriei guvernamentale ar urma să crească uşor, la 23,8% din PIB şi 24,7% din PIB la finalul lui 2023, şi respectiv, la finalul lui 2024


Preluat de la: Publika.md