România, atacată cibernetic de Federația Rusă. Ce mesaje au primit cetățenii români zilele acestea

România este atacată cibernetic de hackeri ruși, care au trimis mii de mesaje capcană prin care pot fura datele românilor. Este vorba despre mesaje în care suntem anunțați că trebuie să primim un colet, notează Digi24.

 În ultimele zile  mii de români  primesc un mesaj sună în felul următor: „Adresa de livrare a coletului dumneavoastră RO342521924SE este greșită, vă rugăm să actualizați adresa în 24 de ore sau va fi returnată”.

 Textul este urmat apoi de un link scurt. Practic, arată ca un mesaj real trimis de către companiile de curierat. Cetățenii care  nu așteptă nici o comandă, cel mai probabil nu vor cădea în capcana hackerilor. Problema este atunci  când  într-adevăr urmează să primească un pachet și accesează link-ul respectiv.

 Site-ul seamană destul de mult cu unul real, al unei companii de curierat. Însă aici apar câteva detalii la care trebuie să fie atenți: se cere să ne introducem datele personale și mai multe informații despre contul bancar și despre cardul pe care îl folosim. Semne clare că este vorba despre o tentativă de fraudă.

 În urma verificărilor, s-a dovedit faptul că adresa IP a site-ului respectiv este din Rusia. Practic, este vorba despre o rețea a hackerilor ruși care trimit aceste mesaje. În ultimul an au apărut foarte multe astfel de mesaje prin care datele personale ar putea să fie furate, dacă nu suntem atenți.


Preluat de la: Publika.md