Reținere în plină stradă: Un bărbat, dat în căutare pentru furt, prins, din întâmplare, de carabinieri

În timpul patrulării, carabinierii din cadrul Direcției Regionale Centru a Inspectoratului General al Carabinierilor, au observat un tânăr care, la apariția echipajului, brusc și-a schimbat direcția de deplasare, fapt ce l-a dat de gol.

Acesta a fost oprit pentru verificări, în urma cărora s-a constatat că individul se afla în căutare.

Bărbatul este bănuit de furtul unei trotinete și este investigat în cadrul unui dosar penal.

Persoana a fost escortată la Inspectoratul de Poliție Centru pentru documentare.


Preluat de la: Unimedia.info