Real Madrid a obținut o victorie de răsunet în etapa a 29-a din La Liga

Real Madrid a obținut o victorie de răsunet în etapa a 29-a din La Liga. „Galacticii” au învins pe teren propriu pe FC Valencia cu 3-0.

Jocul ar fi putut lua o altă turnură când „liliecii” au înscris în prima repriză, însă, după consultarea sistemului VAR, arbitrul a anulat golul pentru offside la unul dintre jucători.

După pauză, Real Madrid s-a dezlănțuit. Karim Benzema a marcat din pasa lui Eden Hazard. Apoi, Zinedine Zidane l-a trimis în teren pe Marco Asensio, iar acesta a marcat la doar 31 de secunde de la apariția pe gazon.
Pe final, același Asensio a oferit pasa decisivă la golul excepțional al lui Benzema.

Real Madrid rămâne pe locul doi în clasament și revine astfel la doar două puncte de liderul FC Barcelona. De cealaltă parte, FC Valencia se află la moment pe locul 8.

Într-un alt meci de aseară, Deportivo Alaves s-a impus în fața lui Real Sociedad din San Sebastian cu 2-0, tot pe teren propriu. Borja Sainz și Martin Aguirregabiria au fost autorii golurilor.

Real Sociedad rămâne pe locul 4 în clasamentul Primerei Division, iar Deportivo Alaves a urcat de pe locul 15 până pe 12.


Preluat de la: Publika.md