REACŢIA Ministerului Finanţelor la declaraţiile lui Slusari privind împrumutul de 700 de milioane de lei

Ministerul Finanţelor a venit cu o reacţie la declaraţiile făcute de vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, care a spus că în doar 6 zile ale anului 2021, Ministerul Finanțelor a împrumutat de la băncile comerciale din ţară peste 700 milioane de lei.

Într-un comunicat emis de minister este menţionat că finanțarea deficitului bugetar din contul emisiunii valorilor mobiliare de stat pe piața internă se efectuează în limita sumei aprobate în acest scop în Legea bugetului de stat pentru anul respectiv. Astfel, pentru anul 2020 ca surse de finanțare interne a deficitului din contul emisiunii VMS au fost aprobate inițial 2,0 miliarde lei, ulterior aceasta fiind precizată la rectificarea bugetului de stat până la 5,9 miliarde lei. Suma executată de facto în anul 2020 a constituit 5,9 miliarde lei sau 100% din valoarea precizată.

„Pentru anul 2021, este aprobată finanțarea deficitului bugetar din contul emisiunii VMS în sumă de 6,75 miliarde lei. Întru executarea indicatorului bugetar respectiv, de către Ministerul Finanțelor este elaborat, trimestrial, un Calendar al desfășurării licitațiilor de vânzare a VMS. La primele 2 licitații de plasare a VMS din 5 și 6 ianuarie sumele încasate din emisiunea VMS au constituit 703,7 mil. lei, dintre care 33,0 mil. lei din contul emisiunii obligațiunilor de stat cu dobândă flotantă pe termen de 2 ani. Concomitent, la 4.01.2021 și 11.01.2021 au fost răscumpărate VMS emise anterior și ajunse la scadență în sumă de 426,0 mil. lei. Respectiv, în primele zile ale anului curent pentru finanțarea deficitului bugetar din contul VMS au fost direcționate 277,7 mil. lei. Pentru comparație, la primele 2 licitații de plasare a VMS din anul 2020 sumele încasate din emisiunea VMS au constituit 430,4 mil. lei, dintre care 83,5 mil. lei din contul emisiunii Obligațiunilor de stat cu dobândă flotantă pe termen de 2 ani. Ținând cont de răscumpărarea VMS ajunse la scadență în perioada 02-12.01.2020 în sumă de 330,0 mil. lei, pentru finanțarea deficitului bugetar din contul VMS au fost direcționate 100,4 mil. lei.”, este menţionat în comunicatul emis de Ministerul Finanţelor.

Totodată, reprezentanţii Ministerului Finanţelor declaraă că chiar dacă finanțarea deficitului bugetar din contul emisiunii VMS a atins valori maximale în ultima perioadă, ministerul monitorizează permanent situația pe piața primară a VMS și plasează VMS doar la rate acceptabile ale dobânzii.

„Rata nominală medie ponderată a dobânzii la VMS pentru a. 2020 a constituit 5,19%, ceea ce este cu 1,03 p.p. mai mică față de rata din a. 2019. La fel menționăm, că începând cu 1 ianuarie 2021 dobânzile obținute de la VMS sunt supuse impozitării”, este precizat în comunicatul Ministerului Finanţelor.

Citeşte şi: În doar 6 zile, Ministerul Finanțelor ar fi împrumutat de la băncile comerciale din ţară peste 700 milioane de lei


Preluat de la: Publika.md