Protest la Basarabeasca: Angajații CFM ies mâine în stradă să-și ceară salariile, pe care nu le-au mai văzut de câteva luni

„Dragi muncitori ai nodului feroviar de la Basarabeasca! Pe 6 februarie va fi organizat un protest în piața gării între orele 12:00 și 13:00 cu privire la salariile întârziate. Vă rugăm să ne susțineți și să participați la miting!”, se arată într-un mesaj postat pe rețele.

Acum două săptămâni, PSRM a cerut Guvernului să achite salariile angajaților de la Calea Ferată din Moldova chiar și din Fondul de rezervă. Potrivit formațiunii, „această problemă reprezintă o încălcare gravă a drepturilor lucrătorilor și are un impact negativ nu doar asupra bunăstării lor, dar și a ordinii publice în general”.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, confirmă că Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” are datorii „de o lună, maximum două luni la plata salariilor”. „Suntem optimiști și credem că vom avea o creștere a volumului de tranzit și de transport pe calea ferată, astfel ca angajații CFM să nu sufere și să-și primească salariile la timpul potrivit”, a declarat Spînu.

În aprilie 2021, o comisie de anchetă creată în Parlament, la inițiativa fracțiunii PSRM, a raportat că Întreprinderea de stat „Calea Ferată a Moldovei” a fost delapidată, în ultimul deceniu, de peste 1,5 miliarde de lei.

Președintele comisiei, Oleg Lipski, a declarat plenului Legislativului că „declinul acestei întreprinderi strategice ale statului a început din anul 2010, iar din cauza administrării defectuoase, milioanelor investite în vânt, cheltuielilor nejustificate, schemelor ilicite, contractelor dubioase și licitațiilor trucate, CFM a fost adusă în prag de prăbușire”.

În mai, 2021, în rezultatul concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Consiliul de administrație al CFM l-a desemnat învingător pe Oleg Tofilat.

Oleg Tofilat a fost consilier al prim-ministrului în domeniul transporturilor și infrastructurii.

În iulie 2021, PCCOCS a efectuat percheziții la Calea Ferată din Moldova, la domiciliile și oficiile lui Iurie Topala (ex-director CFM), Grigore Condurachi (ex-vicedirector CFM), precum si la oficiile companiilor de expediție, ce aparțin: Pîrlog M., Objelianskaia I., Godzin V., Balan D., Mitu E., etc., iar fostul deputat Alexandr Slusari scria că procurorii ar fi găsit 3 milioane de lei și circa 100 mii de euro.

În acea perioadă, angajații CFM erau de aproape 6 luni fără salarii. În context, salariaților li s-a propus o soluție. Potrivit unei inițiative, lansate de președintele Oleg Tofilat, angajatul va lua un credit în mărimea restanței salariale, iar CFM va achita dobânda și comisionul de administrare. Ulterior, compania va lichida datoriile și nu va mai plăti dobânda, iar angajatorul ar urma să închidă creditul cu banii încasați.

Doina Ioana Străiteanu, avocată și expertă în Drepturile Omului a calificat inițiativa lui Tofilat drept un „nonsens”. „Fiți vigilenți și analizați atent această propunere, care, de fapt, nu avantajează deloc salariatul CFM. Dacă CFM nu are capacitatea de plată a salariilor restante, nu va avea nici capacitatea să achite dobânzile calculate pe aceste împrumuturi. Contractul de creditare ar putea avea prevederi care să vă oblige să le achitați din cont propriu, dacă CFM întârzie cu plata”, preciza atunci avocata.

Tot în iulie 2021, Alexandr Slusari declara că „ultimul tren deservit de CFM Bălți nu va mai circula, din 26 iulie”, iar „datoriile CFM au depășit 800 mil. lei, dintre care circa 180 mil. sunt restanțele la salariu”. Mai mult decât atât, acesta spunea că instituția „continuă calea spre faliment”, iar circulația pe rutele internaționale nu a fost reluată, pentru că „nu a fost nicio încercare de a o restabili”.

La rândul său, Tofilat l-a acuzat pe Slusari că „bate câmpii”. „Dacă era interesat de CFM, ar fi putut să mă contacteze, să vadă ce întreprindem, ce planuri avem și ce succese înregistrăm. Pot să-i povestesc cu drag despre finanțele corporative, politicile publice și planurile de investiții. Însă domnia sa preferă să isterizeze colectivul feroviar și societatea cu analize de doi bani și inițiative puerile, în loc să comunice – nu de alta, ne cunoaștem încă de la ultima desemnare a Guvernului Ion Sturza, când eram viitori colegi de cabinet”, scria atunci Oleg Tofilat.


Preluat de la: Unimedia.info