Proiect controversat. Socialiștii vor ca radiodifuzorii din Moldova să transmită mai multe emisiuni informative și politice din Rusia

Trei deputați PSRM vor ca televiziunile și posturile de radio din Moldova să difuzeze mai puține programe autohtone și să poată retransmite emisiuni informative şi politice din Rusă. Prevederile se conțin într-un proiect de lege care a scandalizat opinia publică și a provocat reacții critice în Parlament. Este un atentat la securitatea informațională a ţării și un atac asupra radiodifuzorilor de bună credință care deja au făcut investiții în proiecte autohtone la TV și la radio.

Așa califică mai mulți deputați din Comisia cultură şi mass-media inițiativa PSRM. Proiectul de lege elaborat de Adrian Lebedinschi, Vasile Bolea și Bogdan Țîrdea prevede o cotă de minimum șase ore pe zi de programe audiovizuale locale pentru radiodifuzorii TV privaţi din ţară în loc de opt ore, așa cum este în prezent. În cazul televiziunilor private regionale socialiștii cer micșorarea cotei de la patru la trei ore, iar pentru cele locale PSRM solicită doar o oră de produs autohton pe zi. Deputații din alte fracțiuni se arată indignați.

LILIAN CARP, deputat PAS: „După ce lumea s-a adaptat la noile cerințe, s-au profesionalizat, atunci ei modifică, înseamnă că au pur și simplu ca obiectiv să facă retransmiterea și pui într-o situație pe cei care au investit în crearea de produs autohton, îi defavorizează, încearcă să deschidă și mai multe televiziuni sau emisiuni de restransmisie din altă parte, pentru a face bani”, 

O altă prevedere se referă la eliminarea interdicției de difuzare în Moldova a programelor care au caracter informativ, politic și militar din țările care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Printre acestea se numără Federația Rusă și Belarus.

VASILE NĂSTASE, deputat al Platformei DA: „Acest lucru, de fapt, prezint un atentat la securitatea informațională a Republicii Moldova, prin urmare, noi vom fi categoric împotriva acestor modificări. Important este ca noi nu vom permite atentate la securitatea informațională a Republicii Moldova și nu vom permite ca propaganda rusă iarăși să declanșeze.”

Unul dintre autorii proiectului lege, Adrian Lebedinschi, care este și președintele Comisiei cultură, susține că prevederile propuse nu prezintă niciun pericol pentru spațiul informațional al țării noastre.

ADRIAN LEBEDINSCHI, președintele Comisiei cultură a Parlamentului: „Televiziunile noastre nu sunt în stare să respecte normativele, stabilite în Codul Audiovizualului. Noi vrem să stabilim reguli clare care sunt reale de executat la moment, iar peste un an, doi, revenim și, poate, restabilim aceste cote. – Dar cum asta i-ar defavoriza pe cei care deja au făcut investiții? Sunt posturi care respectă aceste cote. – Nici cum nu vor defavoriza. – Cum explicați că totuși sunt televiziuni care pot să respecte aceste condiții și au rating mult mai mare decât cei care retransmit. – Sunteți bravo!”

Inițiativa PSRM vine la câteva zile după ce un studiu al Centrului Independent de Jurnalism a arătat că popularitatea programelor TV din Rusă a scăzut în ultimii doi ani, atât în rândul telespectatorilor românofili, cât și în rândul celor rusofili. Pe de altă parte, reducerea cotelor de produs autohton ar favoriza radiodifuzorii care nu fac eforturi pentru a include în grilă suficiente programe autohtone.

Acum câteva luni, Publika TV s-a alăturat unui demers public prin care se cere ca toți participanții de pe piața media să respecte normele legale în acest sens. Publika TV este singura televiziune de știri din Moldova și se bazează exclusiv pe producție proprie.


Preluat de la: Publika.md