Prins în mijlocul urgiei. Un automobil, blocat în nămeţi în raionul Ştefan Vodă (VIDEO)

Prins în mijlocul urgiei. Un automobil a rămas blocat în nămeţi pe o şosea din satul Marianca de Jos din raionul Ștefan Vodă. Timp de circa trei ore oamenii luptă cu intemperia, în încercatrea de a-şi continua drumul.

Din imaginile surprinse de către un şofer care trecea prin zonă se poate observa cum doi bărbaţi curăţă omătul de sub roţile maşinii. În acelaşi timp, ninsoarea nu îşi pierde din intensitate. Contactat de către Publika, şoferul automobilului ca comunicat că actualmente, zăpada a ajuns până la geamurile vehiculului.

„Am avut noroc că am turnat combustibil bacul plin şi cred că până dimineață ţinem.  Două tractoare sunt. Unul nu departe de noi s-a înglodat în omăt şi nu poate ieşi şi după câte am înțeles băieții de la DSE ne-au spus că degrabă o să pornească combina, care curăţă omătul.”, a spus şoferul blocat, Grigore Marin.

În jur total, în jur de 30 de maşini au rămas blocate în apropiere de satul Marianca de Jos, raionul Ştefan Vodă. A rămas întroienit şi un autobuz, care transportă elevi. Din fericire acesta era fără copii în momentul incidentul.

Totodată, Inspectoratul General pentru Situaţii Excepţionale a anunţă despre faptul că un alt microbuz şcolar a derapat  în localitatea Alava, raionul Ștefan Vodă. Salvatorii au tractat autoturismul. Nici aici nu se aflau copii.

În unele localităţii din raionul Ştefan Vodă stratul de zăpada ajuge la un metru.

Salvatorii mai anunţă că au deblocat 9 camioane, care au derapat de pe traseu în zona punctului de trecere vamal Giurgiulești – Reni şi la periferia orașului Cimișlia.

În raioanele Căușeni, Ștefan Vodă și Cahul sunt convocate ședințe ale Comisiei pentru Situații Excepționale în vederea reacționării operative în prevenirea și lichidarea situațiilor excepționale produse în urma condițiilor meteo nefavorabile.

Amintim că în situaţii excepţionale, şoferii pot solicita intervenția drumarilor la numerele de telefon: 112; 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.


Preluat de la: Publika.md