Primele avioane cu ajutoare ale UE pentru victimele cutremurului din Siria au aterizat la Damasc

Cele două aeronave care transportă ajutoare au aterizat duminică la Damasc, a anunţat la Bruxelles Comisia Europeană, informează dpa, potrivit Agerpres. UE a trimis corturi și echipamente de încălzire pentru sinistrații sirieni, scrie Libertatea.

Ajutoarele provin din depozite ale UE din Dubai şi din Brindisi, Italia. Ele sunt destinate populaţiei siriene din zonele controlate de guvernul preşedintelui Bashar al-Assad, precum şi din zone care nu se află sub control guvernamental. Comisia a precizat că vor ateriza în total de 420 de tone de ajutor, din care 225 de tone, în valoare de 1,1 milioane de euro, vor proveni din stocuri ale UE mobilizate prin intermediul Capacităţii europene de răspuns umanitar, restul fiind oferit de 15 state membre, în urma activării Mecanismului de protecţie civilă al UE, pe 8 februarie.

Executivul european a amintit că UE a răspuns la seisme mobilizând asistenţă umanitară în valoare totală de 10 milioane de euro. Asistenţa umanitară a UE operează în Siria de 12 ani, contribuind la livrarea de ajutor pentru toate părţile, „pe baza principiilor umanitare de imparţialitate şi neutralitate”.

Comisia a mai menţionat că UE a alocat până acum circa 5,7 milioane de euro pentru asistenţă umanitară destinată oamenilor afectaţi de seisme în Turcia.

 


Preluat de la: Publika.md