Primăria Chişinău se împrumută cu 130 de milioane de lei de la o bancă comercială pentru asamblarea a 35 de troleibuze noi

Pentru cele 35 de troleibuze noi promise de municipalitate, Primăria Chişinău se împrumută cu 130 de milioane de lei de la o bancă comercială. Consiliul Municipal a votat acordul de împrumut, dar, nu fără scandal.

Documentul prevede întoarcerea sumei de 130 milioane de lei în şapte ani, cu o rată lunară de 6,9 la sută. Acum o lună, când proiectul privind achiziţionarea noilor troleibuze a fost votat de consilieri, acordul stipula cu totul alte condiţii. Perioada de împrumut era de cinci ani, iar firma din Belarus îşi asuma 3,8 la sută din rată. Acum, totul va fi achitat din bugetul Capitalei, dar ar urma să cumpărăm troleibuze asamblate şi nu garnituri, explică consilierii.

„Prevederile belaruşilor prevăd contractarea a cinci ani. Noi am propus şapte ani. De aceea, aceste prevederi nu se includ în proiectul nostru de decizie cu privire la contractare”, a afirmat şeful Direcţiei generale finanţe, Olesea Pşeniţchi.

„Sincer să vă spun, cred că eu am dus primarul în eroare, pentru că nu am citit contractul între Guvernul Belarusiei şi băncile comerciale, pentru că nu mi s-a dat. Avem situaţia pe care o avem”, a spus consilierul primarului, Vladimir Mitru.

Consilierii municipali s-au arătat nemulţumiţi şi de lipsa avizului Ministerului Finanţelor.

– Noi cunoaştem foarte bine că trebuie să avem avizul Ministerului Finanţelor, dar noi, după cum am discutat, eu am înţeles că cerem împuternicirea Consiliului de a semna contractul doar după primirea avizului Ministerului Finanţelor.
– Şi atunci de ce să ceri astăzi această decizie?
– Păi anume primarul este împuternicit să o semneze după primirea avizului.
– Bun, a comunicat consilierul primarului, Vladimir Mitru.

Până la urmă, 46 de consilieri au votat pentru acordul de împrumut şi doar consilierul comunist Nicolai Rusol s-a abţinut.

Vladimir Mitru a dat asigurări că cele 35 de troleibuze vor fi asamblate până la sfârşitul anului, deşi mai rămân la dispoziţie doar şase luni.

– Până la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, avem asamblate toate troleibuzele.
– 30 de troleibuze?
– 30 de troleibuze şi cinci articulate, per total, 35.
– Păi în următorii ani sunt prevăzute 20 plus 5, 20 plus 5. Acum sunt 30 plus 5 şi în şase luni să reuşeşti?

Până în 2023, municipalitatea şi-a luat angajamentul să rezolve problema transportului public prin achiziţionarea a 150 de autobuze, 70 de troleibuze de tip standard şi 20 articulate. Pentru asta, Primăria se poate împrumuta de la bănci comerciale. Totuşi, valoarea creditului nu trebuie să depăşească 400 de milioane de lei.


Preluat de la: Publika.md