Vlad Filat: „Este TIMPUL să decidem noi înainte de a decide alții pentru noi!„

 

Republica Moldova se afundă încet și sigur într-un haos generat de pandemia ce a afectat mai toate țările lumii, dar și de slăbiciunea unui sistem politic și instituțional incapabil să facă față unei crize economice ce va restructura noua arhitectură mondială.

Incertitudinea strategică care s-a instalat în sistemul internațional va dura destul de mult, iar efectele sale sunt deocamdată greu de anticipat. ”Sfârșitul istoriei” clamat de marii gânditori ai sfârșitului de secol XX pare a se fi transformat în sfârșitul unei istorii și începutul unei noi ere, nu neapărat mai pozitivă. Posibilele reașezări geopolitice și geoeconomice vor readuce în actualitate vechile sfere de influență, într-un sistem internațional, cel mai probabil multipolar, ai căror actori majori se vor afla, dacă nu în conflict, cel puțin într-o competiție nu doar economică ci și militară.

Pentru Republica Moldova, cu o economie fragilă și dependentă de foarte multe lucruri, de la resurse naturale, la piețe de desfacere și tehnologie, cu un deficit înfiorător de securitate, necesitatea unei opțiuni clare în politica externă devine una existențială.

O opțiune clară de politică externă, geopolitică în final, ne va defini și politica internă. Parametrii în care ne vom mișca, de la cei culturali și identitari până la cei de sistem, economici și militari, ne vor fi dați de această opțiune pe care trebuie să o facem nu doar la nivel de clasă politică dar, și/mai ales, de cetățeni. O opțiune clar geopolitică va necesita obligatoriu o reformă profundă a statului inclusiv o nouă constituție care să reflecte ce fel de stat vrem și către ce ne îndreptăm. Vine momentul când clasa politică din Republica Moldova trebuie să iasă din infantilismul și provincialismul nostru proverbial. Singuri nu vom reuși nimic, iar criza sanitară a dovedit asta arătând totodată și cine ne sunt prietenii.

Am condus timp de aproape patru ani guvernul Republicii Moldova, cu bune și cu rele, cu greșeli pe care mi le asum, dar și cu mici victorii și sunt convins că dacă știm ce vrem vom reuși.

Este timpul să decidem noi înainte de a decide alții pentru noi!

Vlad Filat / facebook.com


Preluat de la: Timpul.md