PRIMA poză cu Alexei Navalnîi după ieșirea din comă. Opozantul rus a scris o postare pe Instagram

Alexei Navalnîi a publicat marți, 15 septembrie, prima postare după ieșirea sa din comă. Politicianul rus a plasat un mesaj, dar și o poză, în care apare împreună cu soția și copiii în spitalul Charite din Berlin.

”Salut. Sunt Navalnîi. Mi-e dor de voi. Deocamdată, nu pot aproape nimic, însă ieri am reușit să respir de unul singur. Fără ajutorul cuiva, nu am utilizat nici măcar o simplă supapă în gât, nimic. Mi-a plăcut foarte mult. E un proces puțin apreciat de mulți. Vă recomand”, a scris Alexei Navalnîi pe pagina sa de Instagram.

Anterior, Navalnîi declarase că nu intenționează să rămână în Germania după ce se va însănătoși, ci va reveni acasă, în Rusia.

Comentând aceste intenții ale opozantului rus, Kremlinul a comunicat că orice cetățean rus are dreptul să plece și să revină în țară. Totodată, administrația prezidențială se pare că nu arde de nerăbdare să întâlnească cu Navalnîi.

”Nu există necesitate în întrevederea angajaților administrației prezidențiale cu Alexei Navalnîi după revenirea lui în Rusia”, a declarat Dmitrii Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin.

 


Preluat de la: Publika.md