Președintele ucrainean Vladimir Zelenski, testat pozitiv cu COVID-19

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut, luni, 9 noiembrie pe canalul său de telegram.

Vladimir Zelinski spune că se simte bine și că va continua să muncească în autoizolare.

„Nu există oameni norocoși în lume pentru care COVID-19 să nu fie o amenințare. În ciuda tuturor măsurilor de carantină, am obținut și eu un rezultat pozitiv. Eu am 37,5 și vă doresc tuturor 36,6! Mă simt bine, totuși. Promit să mă izolez și să continui să muncesc. Majoritatea trec peste COVID-19. Voi trece și eu. Totul va fi bine”, a declarat oficialul ucrainean.

Totodată, și șeful oficiului președintelui ucrainean Andrei Ermak a anunțat că este bolnav de COVID-19.

Anterior, soția și fiul lui Zelenski au fost testați pozitiv cu noul coronavirus.

 


Preluat de la: Publika.md