Preoteasa bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Molești, petrecută pe ultimul drum. Mesajul de condoleanțe al mitropolitului Vladimir

„Vineri, 19 aprilie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul-vicar, Preasfințitul Ioan al Sorocii a săvârșit rânduiala înmormântării nou-adormitei preotese Aculina Popa, în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Molești, raionul Ialoveni.

La slujbă au participat: prot. mitr. Anatolie Stefanov, protopop de Ialoveni, un sobor de preoți, precum și mulțime de credincioși, care au cunoscut-o și prețuit-o pe adormita preoteasă Aculina.

După încheierea prohodului, ierarhul a transmis mesajul de condoleanțe al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir familiei și părintelui Andrei Popa, cel care împreună cu regretata sa preoteasă Aculina, timp de 33 de ani a slujit Bisericii lui Hristos, în parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Molești.

Preoteasa Aculina Popa va rămâne un model pentru femeia creștină, fiind în viața sa smerită și credincioasă, răbdătoare și iertătoare, înțeleaptă și iubitoare.
Dumnezeu s-o odihnească cu drepții!”, se arată în comunicat.


Preluat de la: Unimedia.info