Premierul macedonean: Legalizarea marijuanei va ajuta turismul şi industria HoReCa din această ţară

Premierul Macedoniei de Nord, Zoran Zaev, susţine legalizarea consumului de marijuana în această ţară şi consideră că o astfel de măsura ar ajuta la dezvoltarea turismului şi a industriei HoReCa din această ţară, informează Agerpres.

Potrivit şefului executivului de la Skopje, prin legalizarea marijuanei sectorul HoReCa se va dezvolta.

„Toate punctele de vânzare, conform licenţelor primite, vor putea să ofere marijuana şi canabis, ceea ce ar ajuta la dezvoltarea sectorului serviciilor”, a spus Zoran Zaev.

Dezincriminarea consumului de marijuana este în aşteptare în parlamentul nord-macedonean. Zaev a solicitat „procedura cea mai transparentă posibil”, întrucât „trebuie să fie utilizat integral potenţialul pentru o relansare a economiei” ţării.


Preluat de la: Publika.md